Începând de vineri, 12 august, și până marți, 16 august ne aflăm împreună cu publicațiile AMR la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ce are loc în Piața Mare din Sibiu.

Vechiul și atât de îndrăgitul centru istoric al orașului va găzdui în următoarele zile tot ce e mai nou și mai atractiv pe piața de carte din România, iar noi suntem prezenți cu cărți despre cultura, tradițiile și gastronomia macedoneană, Revista Macedoneanul sau cărți pentru cei mici.

Târgul va fi deschis între orele 11.00 și 22.00, în primele patru zile, și între orele 11.00 și 20.00, marți, 16 august; accesul publicului este liber.

Vă așteptăm să ne cunoaștem, iar noi vă vom oferi în dar publicațiile AMR!

Publicațiile AMR au călătorit în aceste opt luni ale anului la toate târgurile de carte din țară și s-au bucurat de apreciere!