Cu mult drag și entuziasm, i-am întâmpinat pe copii la un nou atelier de pictură. Și pentru că suntem la început de an școlar, le-am oferit ghiozdane noi, iar pentru atelierele de creație i-am așteptat cu creioane colorate și ustensile pentru desen și pictură.

Pentru noi, fiecare atelier este o ocazie de a descoperi lumea prin ochii copiilor. Le oferim libertatea de a experimenta, de a combina culori, de a încerca lucruri noi și, mai ales, de a-și lăsa imaginația să prindă contur.

Ne bucurăm de fiecare zâmbet, de fiecare idee și de fiecare mică operă de artă care ia naștere sub mâinile lor. Iar toamna, cu toate nuanțele ei calde, este un minunat prilej de a transforma culorile în povești.