Talentata membră AMR, pictoriță Dumitrescu Mirela Ștefania, a participat în perioada 10-15 iunie 2021, la Tabăra Interetnică de Artă Contemporană 2021 – de la Aiud, organizată în mediul online.
Lucrarea pictoriței Dumitrescu Mirela Ștefania este extrem de expresivă, reprezentând o femeie în costum tradițional macedonean, din cadrul ritualului de nuntă din Galicnick.
”Lucrarea realizată în cadrul acestei tabere s-a încadrat în tematica atât de dragă mie legată de tradiții, obiceiuri, meșteșuguri. Lucrarea mea face parte din setul de lucrări cu această tematică, cu mâinile bunicii. Ediția din acest an este cea de-a treia la care particip, iar în acest an provocarea a fost cu atât mai mare, având în vedere că a fost organizată online. Sunt onorată de fiecare dată să particip la tabere de creație”,
a spus Dumitrescu Mirela Ștefania.
La tabăra din acest an au participat 21 artiști, 15 etnii.
Participanți, pictură: Semenescu Kureta Oriola – albaneză; Mleziva Iosif – cehă; Ionescu-Berechet Cristina-Aurelia – elenă; Boicescu Traian Stefan – italiană; Dumitrescu Mirela Stefania – macedoneană; Eperjesi Noémi – maghiară; Mena Zapotoțchi – poloneză; Neagu Nemeth Katalin – maghiară; Cristea Elena – română; Rodica Strugaru – română; Simona Damo – română; Lavrente Petre – rus lipoveană; Ungureanu Constantin – ruteană; Mirea Nevena – sârbă; Karkus Miroslava-Blazena – slovacă; Ferodin Iaia – tătară.
La sculptură a participat Munteanu Gheorghe – ucraineană, Balog Stefan – maghiara; la artă fotografică: Ionescu-Berechet Ștefan-Cătălin – elenă, Balog Zoltan – maghiară, Agi-Veli Elis – turcă.
Organizatorii acestui eveniment cultural sunt Departamentul pentru Relaţii Interetnice – Guvernul României și Fundaţia “Inter-Art” Aiud, România.
Comentarii recente