La mulți ani tuturor celor care purtați numele Sfântului Gheorghe! Să fiți sănătoși și binecuvântați!
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe care creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi, 6 mai, este una dintre cele mai mari sărbători creștine.
I se spune și Purtătorul de biruință, fiind simbolul curajului și al dăruirii, cavalerismului până la sacrificiu și al creștinismului. Această zi este marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii, a vegetației, precum și a vieții în general.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.
Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 6 mai stil vechi (23 aprilie stil nou). Această zi rămâne ziua sa de pomenire.
În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur.
Comentarii recente