Filiala AMR Craiova a marcat cu bucurie și emoție Ziua Națională a Republicii Macedonia de Nord, alături de membrii comunității, domnul deputat Ionel Stancu și domnul subprefect de Dolj Marian Popa.


Atmosfera a fost îmbogățită de muzica tradițională macedoneană interpretată de Georgiana Stancu, iar profesoara Elena Saul-Nikolova le-a vorbit celor prezenți despre imnul Macedoniei de Nord, dar și despre costumul tradițional macedonean.
Emoția serii a fost completată de recitalul poetei și profesoarei Angi Melania Cristea, care a recitat poezia „Dor de Macedonia”.





Deputatul Ionel Stancu a transmis un mesaj de unitate și mândrie:
„Sunt fericit să ne revedem și știu că ÎMPREUNĂ am reușit să clădim o comunitate puternică și frumoasă. Ziua Națională a Republicii Macedonia de Nord este un moment cu o puternică semnificație identitară pentru întreaga comunitate macedoneană. Se împlinesc 34 de ani de la referendumul din 1991, când majoritatea covârșitoare a cetățenilor macedoneni și-a exprimat dorința pentru independență, marcând astfel începutul unui parcurs democratic și suveran. Cu acest prilej, vă doresc din suflet multă sănătate și împliniri pe toate planurile! La mulți ani, Macedonia! La mulți ani, macedoneni!”
Comentarii recente