Cursuri de limba macedoneană, în fiecare vineri, de la ora 17.00

După ieșirea din starea de urgență, Asociația Macedonenilor din România a reluat cursurile de limba macedoneană. Cursurile au loc în fiecare vineri, începând cu ora 17.00, la sediul din Craiova, strada Frații Buzești, nr. 18. Reamintim că aceste cursuri se adresează...

Anunț

Datorită interesului manifestat pentru Concursul Naţional de Literatură „Alexandru Macedonski” ce se desfășoară în acest an în mediul online, din cauza pandemiei Covid-19, a numărului mare de lucrări primit până acum și pentru a oferi și altor tineri scriitori șansa...
COMUNICAT

COMUNICAT

Asociația Macedonenilor din România salută aderarea la NATO a Republicii Macedonia de Nord, devenită acum cel de-al 30-lea stat membru al celei mai importante structuri politico-militare, o mare familie ce se bazează pe certitudinea că NATO este garantul de securitate...
COMUNICAT

COMUNICAT

În această situație specială în care ne aflăm cu toții, Asociația Macedonenilor din România își exprimă solidaritatea cu toți cei aflați în dificultate!Transmitem tuturor macedonenilor din România, tuturor cetățenilor din România, având în vedere situația excepțională...