Multiculturalitatea, parte importantă a societății moderne, presupune recunoașterea pluralismului şi a varietăţii culturale, a identităţii culturale a oricăror minorităţi.
AMR a participat la evenimentul ”30 de ani de la înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale” organizat de Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților și Guvernul României, prin Departamentul pentru Relații Interetnice ce a avut loc la Palatul Parlamentului, cu solistele din cadrul Ansamblului Sonțe.
A fost o sărbătoare a culturii, cu tradiții și obiceiuri puse în scenă de ansambluri artistice ale minorităților naționale din România.
Cu acest prilej au avut loc o serie de expoziții, precum ”Comunitate, multiculturalitate, dezvoltare”, ”Desenează-ți identitatea. Desenează-ți drepturile”, dar și spectacole: Lăsați colinda-n casă – susținut de Asociația Culturală „Cu timp pentru cultură” din Brașov – Forumul Democrat al Germanilor din România; Ansamblul Di nuovo insieme – Asociația Italienilor din România; Ansamblul „Mala Pojana” – Uniunea Polonezilor din România; Ansamblul Sonțe – Asociația Macedonenilor din România; Ansamblul Can-Renkler – Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România; Ansamblul folcloric Plavi Delija din Sânpetru Mare – Uniunea Sârbilor din România; Ansamblul Asteria – Uniunea Elenă din România; Ansamblul „Edelveis” – Uniunea Ucrainenilor din România.
România este ţara în care minorităţile naţionale se bucură de drepturi şi libertăţi, valorile culturale ale minorităţilor fiind parte componentă a patrimoniului cultural naţional.
Transmitem tuturor minorităţilor naţionale un sincer “La mulţi ani!” și la cât mai multe evenimente!
Comentarii recente