Tradițiile și obiceiurile ne diferențiază ca neam. Ne fac unici. Ne amintesc de străbuni și ne obligă să ducem mai departe cu demnitate ceea ce ei au lăsat. Urmele lor vorbesc și ne înfioară fiecare părticică din sufletul nostru. Și cum deja v-am obișnuit, echipa SmartCraiova promovează tot ce este autentic, tot ceea ce oamenii frumoși încearcă să facă pentru semenii lor. În aceste zile, am mers într-un loc de poveste, în care parcă timpul s-a oprit în loc și tradiții și obiceiuri vechi renasc. Nu departe de România, în Macedonia, în fiecare an, în iulie, în apropierea zilei de Sfântu Petru, chiar în mijlocul parcului național Mavrovo, în localitatea Galicnik, are loc un ritual tradițional de nuntă așa cum macedonenii au aflat de la bunici, străbunici, stră-străbunici. Și la care participă și comunitatea macedonenilor din Craiova și nu numai.
Satul Galicnik. În vârf de munte. La aproximativ 18 kilometri de Mavrovoro. Un loc unic, un loc de vis, un sat tradițional. Localitatea este cunoscută în special pentru arhitectura ei aparte. Din satul cu 700 de case de odinioară au mai ramas puține, iar locuitori mai deloc. Pe timpul iernii rămân două-trei familii. În fiecare vară însă, de 46 de ani, aici își dau întâlnire tacit cei care au avut sau au o legătură cu acest tărâm pentru a-și aminti de străbuni, de ceea ce se întâmpla odată, de pământul sfânt. Merg la cimitir, la biserici, iar apoi iau parte la un ritual atât de drag lor, ritualul de nuntă.
De 46 de ani acest obicei de nuntă este motivul unuia dintre cele mai frumoase festivale ale Europei – Nunta Tradițională din Galicnik.
Protagoniștii nunții din acest an au fost Marina Petrovska și Ognen Karadjozovski, doi tineri frumoși care și-au dorit enorm ca nunta lor să fie una tradițională, aparte. Au luptat pentru această șansă alături de alte patru cupluri, însă au fost desemnați câștigători pentru că ei fac tot ce le stă în putință ca satul în care își au rădăcinile străbune să fie păstrat intact, așa cum a fost lăsat de bunici și cunoscut pentru frumusețea lui aparte în întreaga lume. 12, 13 și 14 iulie 2019. Trei zile pe care acești minunați tineri le vor păstra în memorie, iar dovada modului în care și-au spus jurămintele de iubire va face înconjurul lumii.
Pe timpuri, în Galicnik, aveau loc cam 35 de nunți în fiecare an de ziua Sfântului Petru.
Petrecerea de nuntă a Marinei Petrovska și Ognen Karadjozovski a început vineri seara cu petrecerea mirelui. Este momentul în care se aud din nou tobele tradiționale și fluierele din lemn, iar nuntașii îmbracă costumele populare. Momentul în care au împărtășit sentimentele care îi leagă cu mii de oameni veniți din întreaga lume în acest sătuc părăsit în restul anului. Până și președintele Macedoniei, Stevo Pendarovski, a asistat la nunta celor doi tineri.
”Ne dorim enorm ca acest ritual de nuntă, Festivalul Nunții Tradiționale din Galicnik să fie introdus în patrimoniul imaterial UNESCO. Este impresionant să vezi cum de aproape cinci decenii oamenii se întorc la origini, indiferent de locul din lume în care i-a dus viața, în Galicnik, în luna iulie. Costumele tradiționale sunt de o frumusețe aparte, la fel și dansurile tradiționale. Ceea ce se întâmplă în această localitate pentru câteva zile este o filă de istorie trăită și retrăită”,
a spus Venera Popescu, deputat (Organizația minorităților naționale: Asociația Macedonenilor din România).
Trei zile de întoarcere la autentic. Trei zile cu muzică tradițională, dansuri specifice zonei și costume populare vechi scoase din lăzile de zestre. Trei zile în care o localitate așezată în creierii munților devine scena unui eveniment real de viață, un eveniment ce aduce bucurie comunității. Și care unește. Și care duce mai departe ceea ce macedonenii au primit moștenire. Și totul se întâmplă ca într-un basm, cu nuntași mergând în șir pe cărarea de munte pe care încape o persoană. Nimeni nu se grăbește, este parcă ca un jurământ făcut străbunilor, legând frumos trecutul cu prezentul și conturând încet viitorul.
Obiceiurile acestui loc minunat sunt surprinzător de asemănătoare cu obiceiurile străvechi de nuntă din zona Olteniei.
În timpul ritualului nunții, nu numai în regiunea Galicnikului, dar în intreaga Macedonie, mirii își oferă reciproc mere, simbol al iubirii, simbol al fertilității.
Ritualul de nuntă a continuat sâmbătă de la apusul soarelui până noaptea târziu. O succesiune de obiceiuri atât de frumos păstrate. Totul a început la casa mirelui unde acesta a decorat un steag cu flori, pe care l-a atârnat în partea dreapta a casei familiei sale. Tot în cadrul ritualului, unul dintre nuntași a tras în văzduh focuri de armă. Din acest loc, alaiul de nuntă pleacă spre sat, unde mirele și cavalerii de onoare întâmpină muzicanții. S-a oferit rachiu muzicanților și celor prezenți la nuntă, în timp ce mama mirelui oferă din pocal pâine de casă. A urmat dansul soacrei (Svekrvino oro), moment în care mama mirelui conduce hora ca simbol al femeii purtătoare a tradițiilor familiei. Prin acest dans se predă practic responsabilitatea tinerei mirese, norei sale.
”În cadrul fiecărui ritual de nuntă nu lipsește dansul tradițional în vârfurile degetelor care dă impresia celor care îl privesc că în orice moment trupul dansatorilor se ridică de la pământ, un ritual în care spiritul pare că se separă de corp. Cu torțele aprinse, cavalerul de onoare și rudele mirelui pornesc la casa miresei să o pețească. Pe drum, li se alătură nuntașii. Lumina torțelor simbolizează alungarea demonilor care ar putea urmaăi tânăra pereche. Lumina torțelor a luminat apoi calea către trei fântâni, unde viitoarea mireasă a urmat un ritual simbolic numit odenje na voda, pentru ultima dată ca femeie necăsătorită. Rudele și prietenii mirelui conduc apoi mireasa în casa părintească, după care se mută la casa mirelui unde continuă dansul și voia bună”,
a completat Venera Popescu.
Și ca în orice poveste cu final fericit, petrecerea a continuat duminică dimneața, la răsăritul soarelui. De data aceasta, ritualul începe cu un omagiu adus celor trecuți în lumea celor drepți, moment în care mirii cer practic permisiunea de a-și uni destinele și invită spiritele celor trecuți în neființă la nunta lor. În alai apoi se pleacă spre casa nașului pentru a-l invita la nuntă.
”Urmează obiceiul bricenje na zetot, când mirele este bărbierit și tuns, moment ce ilustrează transformarea sa din flăcău în bărbat. Un grup de tinere cântă pe tot parcursul acestei ceremonii, cântec asemănător cu cântecul miresei din zona Olteniei. În părul său proaspăt tuns se pune o monedă ce reprezintă aducere de bogăție și urmași. La fel ca la români, urmează apoi cântecul de rămas bun de la mamă, de la tată. Apoi, mirele împreună cu nașul și cavalerul său înaintează călare spre casa miresei urmați de alaiul de nuntă. La fel ca în basm, mireasa îl așteaptă pe mire îmbrăcată în costum popular, împodobită cu aur și argint pe balconul casei sale. „Prin acest inel te privesc, primește-mă în inima ta,” spune ea, privind prin inel. Și ca la orice nuntă tradițională, socrii mici binecuvântează mireasa să îl urmeze și oferă cufărul cu zestre mirelui. Mireasa este întâmpinată la casa viitorului soț de soacra ei, cu pâine de casă. Înconjoară soacra ei de trei ori, atingând pâinea, ca semn că va fi supusă bărbatului. Alaiul pornește apoi spre biserică unde are loc ceremonia religioasă a unirii celor doi tineri. După slujbă, mireasa este dusă din nou la fântână să umple ulciorul, de data aceasta în calitate de femeie măritată. Urmează ospățul și petrecerea de nuntă cu dansuri populare, dansul miresei (Nevestinsko oro), moment în care perechea sărbătorește începutul vieții de cuplu căsătorit”,
a spus Venera Popescu.
Și cum festivalul reunește macedoneni ai acestor locuri plecați în întreaga lume, nu au lipsit de la nuntă localnici stabiliți în România. Nicola Breza își are rădăcinile chiar în satul Galicnik. Revine în fieacre an cu aceeași emoție și bucurie.
”Bunicii mei s-au născut și crescut în această zonă. S-au căsătorit și înainte de 1900 au plecat către Grecia veche, Salonic. Festivalul de nuntă l-am văzut de opt ori. Sunt impresionat însă de fiecare dată de modul în care este păstrat. Este o dovadă a rădăcinilor noastre, al respectului pentru bunici, ceea ce este firesc dacă vrei să fi la rândul tău respectat. Din păcate nu am putut ajunge mulți ani în această zonă, nu mă lăsau conducătorii de pe acea vreme, lucram în domeniul militar. Dar sunt multe lucruri care mi-au rămas în minte: limba, tradițiile, tot. de pe vremea când eram copil. Este greu de explicat în cuvinte ce simt când văd aceste locuri, când văd tradiții străvechi. Prima dată când am venit am văzut tot, iar când am plecat nu mai știam nimic din cauza emoțiilor, trăirilor. Am fost copleșit de căldura localnicilor. Păstrăm și astăzi o casă în acest sătuc minunat, făcută de un nepot al tatei. Oamenii locului au fost tot timpul oameni muncitori, au avut două meserii: zidari/pietrari și oieri. Din Galicnik s-a plecat cu cașcaval (brânză de oaie galbenă), cu telemea și urdă. Trei produse care în lume sunt de origini macedonene. Galicnik este un sat la 1800, 1900 de metri, lângă care se află un vârf muntos, o zonă superbă așezată pe un semicerc muntos, cu o adâncime de cel puțin 600, 700 de metri de unde se intră în sat. Și de unde se văd munții din Albania… Sunt foarte bucuros că am venit și foarte trist că plec. Cu ajutorul Asociației Macedonenilor reușesc să ajung an de an”
a spus Nicolae Breza.
La fel de emoționat și impresionat de fiecare dată când calcă pe pământul străbunilor este și Cristian Breza. Locuiește în București și de câte ori are ocazia revine ”acasă”.
”Bunicii din partea tatălui sunt din acest sătuc de vis. Ambii născuți la Galicnik. Simpla rostire a numelui de Macedonia pentru noi înseamnă mult. Când eram mici, în zi de sărbătoare era lege să mergem întreaga familie la bunici, familia se reunea. Era regulă nescrisă pentru macedoneni. Părinții și rudele vorbeau în macedoneană, iar noi copiii ascultam fascinați. Prima dată am văzut nunta din Galicnik în 2009. A fost și este la fel ca în povestirile bunicilor și părinților noștri. Nunta bunicior mei a fost făcută după aceleași obiceiuri ca nunta din acest festival. Mă bucură enorm și știu că acest festival va rezista de-a lungul anilor. Este un festival cu notorietate internațională. Am numărat în urmă cu 10 ani, 11 ambasadori prezenți la eveniment. Rezervoarele mele s-au încărcat iar pentru încă un an în satul bunicilor mei. Din păcate, Macedonia ca și celelalte țări suferă din cauza migrației masive. În Galicnik, îmi povesteau cei mai în vârstă, erau în urmă cu 30 de ani peste 100 de familii. Astăzi mai sunt doar două familii care rămân peste iarnă. Acest festival trebuie să intre în patrimoniul imaterial UNESCO pentru autenticitate: costume, dansuri, cai, tradiții”.
Dincolo de orice, festivalul de nuntă inspiră și transmite iubire. În acest an, în timpul dansului miresei, alți doi tineri și-au exprimat iubirea public în fața miilor de oameni prezenți. Bărbatul a înghenuncheat și și-a cerut aleasa în căsătorie. Și pentru a avea parte de acea nuntă în stil tradițional, se vor înscrie în competiție pentru Galicnik Wedding 2020. Se vor întâlni cu siguranță iar și iar în fiecare iulie în satul Galicnik
Речиси пет децении, Македонците им оддаваат почит на своите предци. Традиционалниот фестивал Галичка свадба. Секоја година, двајца македонски млади луѓе се венчаат по старите обичаи.
Традициите и обичаите не разликуваат како нација. Не прават уникатни. Не потсетуваат на нашите предци и не тераат да го продолжиме со достоинство она што ни го оставија. Нивните траги зборуваат и ни го воодушевуваат секој дел од нашата душа. И како што веќе ве навикнавме вас, тимот на SmartCraiova промовира се што е автентично, се што убавите луѓе се обидуваат да направат за своите сограѓани. Овие денови, отидов на едно место како од приказните, во кое се чини дека времето е запрено и старите обичаи се преродиле. Недалеку од Романија, во Македонија, секоја година, во јули, малку пред денот на Свети Петар, токму во средината на Националниот парк Маврово, во Галичник, се одржува традиционалниот ритуал Галичка свадба, како што Македонците го знаат од баби и дедовци , правнуци. И на кој учествуваше и македонската заедница од Крајова и не само.
Селото Галичник. На врвот на планината. На околу 18 км од Маврово. Единствено место, место од соништата, традиционално село. Локалитетот е познат особено за неговата посебна архитектура. Од селото со 700 куќи во минатото, и речиси без жители. За време на зимата остануваат две или три семејства. Но, секое лето, веќе 46 години, се сретнуваат оние кои имаат врска со ова земја за да се подсетат на предците, и на она што некогаш се случувало на оваа света земја,. Одат на гробишта, на црква, а потоа учествуваат на еден ритуал толку драг за нив, свадбениот ритуал.
Веќе 46 години, овај обичај за свадбата е причината за еден од најубавите фестивали во Европа – Традиционалната Галичка свадба
Протагонистите на овогодишната свадба беа Марина Петровска и Огнен Караџозовски, двајца прекрасни млади кои многу сакаа нивната свадба да биде традиционална. Се бореа за оваа шанса со уште четири други парови, но беа номинирани победници, бидејќи тие дадоа се од себе за селото од каде што се нивните предци да биде зачувано, како што го оставиле бабите и дедовците и познато по неговата убавина во целиот свет. 12, 13 и 14 јули 2019 година. Три дена кои овие прекрасни млади луѓе ќе им останат во нивното сеќавање, а доказот за начинот на кој ги искажаа нивните завети за љубов ќе го обиколи целиот свет.
Во текот на времето, во Галичник секоја година се одржувале околу 35 свадби на Денот на Свети Петар.
Венчавката на Марина Петровска и Огнен Караџозовски започнаа во петокот вечерта со забавата на младоженецот. Тоа е моментот кога се слушаат традиционални тапани и свирки од дрво, а свадбарите ги облекуваат народните носии. Во моментот кога ги споделија чувствата кои ги поврзуваат со илјадниците луѓе дојдени од целиот свет во ова напуштено село во останатиот дел од годината. Дури и македонскиот претседател Стево Пендаровски беше сведок на венчавката на двајцата млади.
„Ние навистина сакаме овој свадбен ритуал, фестивал на традиционалната Галичка свадба, да биде вклучен во наследството на УНЕСКО. Воодушевувачки е да се види како луѓето речиси пет децении се враќаат во своето место на потекло, во Галичник во јули, без разлика каде живеат во светот. Традиционалните носии се од посебна убавина, исто и традиционалните танци. Што се случува во овој локалитет во овие неколку дена е живеен и преживеан дел од историјата „,
рече Венера Попеску, пратеник (Организација на националните малцинства: Друштвото на Македонците од Романија).
Три дена враќање на автентичното. Три дена со традиционална музика, посебни ора од областа и оргинални народни носии извадени од миразни комори. Три дена кога едно село од врвот на планините станува сцената на реалниот живот, еден настан кој носи радост на заедницата. И кој обединува. И го носи понатаму она што Македонците го наследиле. И се се случува како бајка, со свадбарите кои одат во ред по планинската патека која собира еден човек. Никој не брза, тоа е како заклетва на предците, која ја врзува сегашноста и полека ја обликува иднината.
Обичаите на ова прекрасно место се изненадувачки слични на древните обичаи на свадбата на Олтенија.
За време на свадбената церемонија, не само во регионот на Галичник, туку и низ цела Македонија, младоженците меѓусебно си нудат јаболка, симбол на љубовта, симбол на плодноста.
Свадбениот ритуал продолжи и во саботата од зајдисонце до доцна во ноќта. Ред на прекрасни обичаји толку убаво зачувани. Сè започна во куќата на младоженецот каде што се украси цветно знаме, кое го ставија на десната страна на домот на неговото семејство. Исто така за време на ритуалот, еден од свадбарите застрела во воздух со огненото оружје. Од ова место, свадбениот прстен оди во селото, каде што младоженецот и старосфатовите ги среќаваат музичарите. На музичарите и на присутните на свадбата им беше понудена ракија, додека мајката на младоженецот нудеше домашен леб. Следеше орото на мајката на младоженецот (Свекрвино оро), момент кога мајката на младоженецот го предводеше орото како симбол на жената која ги носи семејните традиции. Преку овој танц практично се предава одговорноста на младата невеста кон мајката на младоженецот.
„Во рамките на секој свадбен ритуал не недостастига ниту традиционалниот танц на врвовите на прстите, што им дава впечаток на оние кои гледаат дека во секој момент телото на танчерите се крева од земја, ритуал во кој духот се чини дека се одделува од телото. Со запалени светилки, кавалерот на честа и роднините на младоженецот тргаат од куќата на невестата за да се сретнат. На патот, им се приклучаваат и свадбарите. Светлината на факелите го симболизира потоа и иселувањето на демоните што би можеле да го следат младиот пар. Факелот потоа го осветли патот до трите фонтани, каде што идната невеста го направи симболичниот ритуал наречен одење на вода, за последен пат како невенчана жена. Роднините и пријателите на младоженецот потоа ја водат невестата кон куќата на родителот, пото се преферлаат кон куќата на младоженецот каде што продолжуваат танци и добрата волја.
Додаде Венера Попеску.
И како и во секоја среќна приказна, забавата продолжи и во недела наутро, на изгрејсонце. Овој пат, ритуалот започнува со почит кон оние кои поминале во светот на праведните, момент во кој младоженеците всушност бараат дозвола да си ги обединат своите судбини и ги повикуваат духовите на починатите на нивната венчавка. Потоа се оди во домот на кумот за да се покани на свадбата.
„Следи обичајот бричење на зетот, кога младоженецот е избричан и ишишан, бидејќи ја илустрира неговата трансформација во маж. Група млади луѓе пеејат цело време за време на церемонијата, песна слична на песната на невестата во областа Олтеница. Во свежо истрижаната коса се ставена паричка која претставува богатство и потомство. Како и Романците, следи потоа и прошталната песна од нејзината мајка, од нејзиниот татко. Потоа младоженецот со својот кум и старосфат одат во куќата на невестата со венчален прстен. Како и во бајките, невестата го чека младоженецот облечена во народна носија, украсена со злато и сребро на балконот на нејзиниот дом. „Со овој прстен те гледам тебе, прими ме во твоето срце”, вели таа, гледајќи низ прстенот. И како секоја традиционална свадба, родителите ја благословуваат невестата да го следи и да му го даде миразот на младоженецот. Невестата е пречекана во куќата на нејзиниот иден сопруг, од страна на сверкрвата со домашен леб. Таа врти окулу свекрвата трипати, допирајќи го лебот, како знак дека ќе му биде подложна на мажот. Потоа се продолжува накај црквата каде што се одржува верската церемонија за младоженците. По церемонијата невестата се враќа повторно кај бунарот за да ја наполни стомната,но овој пат како мажена жена. Следува гозбата и свадбената забава со популарни танци, танцот на невестата (Невестинско оро), момент кога двојката го слави почетокот на животот како брачната двојка.
рече Венера Попеску.
И како што фестивалот ги обединува Македонците кои заминале од овие места низ целиот свет, не фалеа ни жителите кои се населиле во Романија. Николае Бреза ги има своите корени од селото Галичник. Се враќа секоја година со иста емоција и радост.
„Моите баби и дедовци се родени и израснати во оваа област. Тие се ожениле пред 1900 година заминале за стара Грција, Солун. Присуствувам на свадбениот фестивал веќе осум пати. Но, импресиониран сум секој пат од начинот на кој е зачуван. Тоа е доказ за нашите корени, почит кон нашите баби и дедовци, што е значајно ако сакаш да бидеш почитуван. За жал, не можев да стигнам до оваа област многу години, не ме оставија моите лидери во тоа време, работев во военото поле. Но, во мојот ум ми останаа многу работи: јазик, традиции, сè. од времето кога бев дете. Тешко е да се објасни со зборови што се чувствувам кога ги гледам овие места кога ги гледам древни традиции. Првиот пат кога дојдов видов сè, а кога заминав, не знаев ништо, поради емоциите и чувствата. Бев обземен од топлината на локалното население. Денес сѐ уште имаме куќа во ова прекрасно мало село, изграденаа од еден внук на татко ми. Луѓето од ова место секогаш работеле, имаа две работи: ѕидари / каменорези и овчари. Од Галичник си заминавме со сирење (жолто овчо), сирење и урда. Три производи во светот кои се со македонско потекло. Галичник е село на 1800, 1.900 метри, во близина на кој се наоѓа еден планински врв, прекрасен предел на планински полукруг, со длабочина од најмалку 600, 700 метри од каде што се влегува во селото. И од каде се гледаат планините во Албанија … Многу ми е драго што дојдов и многу сум тажен што треба да заминам. Со помош на Македонското друштво успевам да доаѓам од година за година ”
рече Николае Бреза.
Еднакво возбуден и импресиониран секој пат кога гази на земјата на предците е и Кристијан Бреза. Живее во Букурешт и секогаш кога има можност се враќа ”дома”.
„Бабите и дедовците на татко ми се од ова село од соништата. Двјцата родени во Галичник. Едноставно кажувајќи го името Македонија нам многу ни значи. Кога бевме мали, на денот на празниците беше обавезително целото семејство да одиме кај бабите и дедовците, семејството се обединуваше. Тоа беше непишано правило за Македонците. Родителите и роднините зборуваа на македонски јазик, а ние децата бевме фасцинирани. Прв пат ја видов Галичката свадба во 2009 година. Беше и е иста како во приказните на нашите баби и дедовци и на нашите родители. Свадбата на мојата баба беше направена според истите обичаи како свадбата на овој фестивал. Се радувам многу и знам дека овој фестивал ќе трае со години. Тоа е фестивал со меѓународно ниво. Ги пребројав од пред 10 години, 11 амбасадори кои присуствуваа на настанот. Моите резервари се наполнија повторно за уште една година во селото на моите баби и дедовци. За жал, Македонија како и другите земји страда од масовната миграција. Во Галичник, ми кажуваа постарите, пред 30 години имало над 30 семејства. Денес има само две семејства који остануваат и во текот на зимата. Овој фестивал треба да се вклучи во наследство на УНЕСКО за автентичност: костими, танци, коњи, традиции „.
Пред се, фестивалот на свадбата инспирира и пренесува љубов. Оваа година, за време на танцот на невестата, двајца други млади си ја искажаа јавно љубовта пред илјадниците присутни. Мажот на колена ја побара девојката за жена. И за да учествуваат на оваа традиционална свадба, ќе се запишат на натпреварот Галичка Свадба 2020. Ќе се среќаваат дефинитивно повторно и повторно секој јули во селото Галичник.
Foto: smartcraiova.ro
Articol:smartcraiova.ro
Comentarii recente