Deputatul Ionel Stancu a avut în această săptămână o întâlnire cu delegația Consiliului Europei privind limbile regionale și ale minorităților.
Însoțit de Marjan Mihajlov, reprezentant al Asociației Macedonenilor din România, deputatul Ionel Stancu s-a întâlnit cu membrii Comitetului de Experți cu privire la limbile regionale și ale minorităților din cadrul Secretariatului Consiliului Europei: Doamna Mahulena Hoffmanova, Doamna Aline Kunz și Domnul Maxime Huot. Întrunirea s-a desfășurat la Casa Națiunilor Unite.
Reprezentanții AMR au vorbit gazdelor despre rolul asociației, despre implicarea membrilor în activitățile inițiate, dar și despre oportunitățile oferite: cursuri de limbă macedoneană susținute de etnici macedoneni atât pentru începători, cât și pentru avansați organizate la toate filialele din țară, ateliere de creație, tabere tematice atât în România, cât și în Macedonia, susținerea membrilor talentați, dar și organizarea Festivalului ”Alexandru Macedonski”, la care participă anual sute de participanți de toate vârstele. Cultura, tradițiile și obiceiurile macedonene sunt promovate de AMR, iar dansurile, muzica, costumul tradițional prezentate de către Ansamblul Sonțe la diverse festivaluri din țară și străinătate. Delegația noastră le-a vorbit comisarilor europeni și despre faptul că scopul AMR este de a apăra şi lărgi drepturile individuale ale membrilor minorităţii macedonene din România și a întări raporturile de colaborare româno-macedonene.
A fost o întrevedere extrem de prolifică, iar discuțiile vor continua și în cadrul unor întâlniri viitoare.
Comentarii recente