Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Institutul Cultural Român organizează astăzi, 18 decembrie 2022, o serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale.
Astfel, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, pe scena Sălii Victor Ion Popa, are loc între orele 12.00 – 16.00 un spectacol susţinut de ansambluri ale organizaţiilor minorităţilor naţionale.
AMR este prezentă cu Ansamblul Sonțe, dar și cu talentatele soliste, cu un program artistic deosebit format din dansuri și cântece macedonene.
De la ora 17.00, va avea loc Gala Premiilor Minorităţilor Naţionale şi Desemnarea Ambasadorilor Firescului, titluri oferite de Institutul Cultural Român reprezentanţilor minorităţilor naţionale care, prin munca lor susţinută, contribuie la păstrarea şi promovarea valorilor minorităţilor. De asemenea, are loc vernisajul expoziţiei „Comunitate, multiculturalitate, dezvoltare”, ce cuprinde fotografii care ilustrează patrimoniul cultural şi istoric, obiceiurile locale, valorile legate de limbă, religie şi tradiţii, precum şi diversitatea culturală a minorităţilor naţionale.
Alături de Ansamblul Sonțe, ne-am bucurat de programele artistice prezentate de:
• Ansamblul ”Vartavar” al Uniunii Armenilor din România
• Elena Doycheva Dragomir, soprană – din partea Uniunii Bulgare din Banat
• Corul de copii “Quodlibet” al Colegiului German “Goethe” din București, condus de prof. Adelina Oltean din partea Forumului Democrat al Germanilor din Romania
• Ansamblul ”Asteria” al Uniunii Elene din România
• Grupul vocal al elevilor de la Liceul Teoretic ”Dante Aligheri” din București din partea Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT
• Formația de dans „Fidanlar” a Uniunii Democrate a Turcilor din Romania
• Ansamblul de dansuri tătărești ”Canlar” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România
• Ansamblul Artistic ”Edelveis” al Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala București
• Ansamblul Rebalka al Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala Tulcea
Felicitări tuturor!
La Mulți Ani de Ziua Minorităților Naționale!
Felicitări organizatorilor!
Comentarii recente